Capitolul VII – Pregătiri de călătorie

Pregătiri de călătorie

În dimineaţa următoare Ştietot îşi sculă prietenii mai devreme. De-îndată începură să se pregătească de drum. Şurubel şi Piuliţa îşi îmbrăcară vestoanele de piele.
Vânătorul Glonţişor se încălţă cu cizmele din piele, favoritele lui. Carâmbii acestor cizme ajungeau mai sus de genunchi şi se încheiau deasupra cu catarame. Asemenea cizme erau foarte comode pentru călătorie. Grăbilă îşi îmbrăcă costumul său “fulger”. Despre costumul ăsta se cuvine să dăm câteva amănunte. Grăbilă, care se grăbea întotdeauna şi nu-i plăcea să-şi piardă timpul degeaba, născocise un costum special pentru el, care nu avea nici măcar un singur nasture. Se ştie doar că la îmbrăcat sau la dezbrăcat cel mai mult timp se pierde pentru descheiatul şi încheiatul nasturilor.
Costumul lui Grăbilă nu era format din cămaşă şi pantaloni: acestea erau împreunate într-un singur tot, ceva de felul salopetei. Salopeta se încheia sus, cu un singur buton, aşezat spre ceafa. Era de-ajuns să desfaci butonul şi, ca prin farmec, întregul costum cădea de pe umeri şi se lăsa fulgerător la picioare. Gogoaşă cel rotofei îşi îmbrăcă costumul de zile mari. El preţuia cel mai mult la un costum buzunarele. Pentru el costumul era cu atât mai bun cu cât avea mai multe buzunare. Cel mai luxos costum al său avea şaptesprezece buzunare.
Vestonul avea zece buzunare: două la piept, două pe poale, două pe laturi, trei în interior şi un buzunar secret pe spate. Pantalonii aveau: două buzunare în faţă, două la spate, două lateral şi un buzunar jos, la genunchi. În viaţa obişnuită astfel de costume, cu şaptesprezece buzunare, din care unul la genunchi, poţi întâlni numai la operatorii de film.
Limonadă se găti într-un costum în carouri. El purta întotdeauna costume în carouri. Şi pantalonii erau în carouri, şi vestonul în carouri, şi şapca tot în carouri.
Ori de câte ori îl vedeau de departe, piticii spuneau:
Priviţi, uitaţi-vă, vine tabla de şah!
Probabil se găti în costumul de schi pe care-l socotea foarte comod pentru călătorie.
Posibil îmbrăcă o flanea în dungi jambiere în dungi, iar în jurul gâtului îşi înfăşură un fular în dungi. Cu asemenea costum era dungat din cap până-n picioare, încât văzându-l de departe ziceai că-i o saltea în dungi, nu Posibil.
Într-un cuvânt, toţi s-au îmbrăcat cu ce-au putut, numai Zăpăcilă, care avea obiceiul să-şi arunce lucrurile pe unde nimerea, nu reuşi cu nici un chip să-şi găsească vestonul. Şi şapca şi-o băgase pe undeva, aşa că, oricât a căutat-o, n-a găsit-o pe nicăieri. În cele din urmă dădu, sub pat, peste căciula de iarnă, cu urechi.
Pictorul Acuarelă hotărî să picteze tot ceea ce va vedea în timpul călătoriei. El îşi luă vopselele şi pensula şi le aşeză din timp în coşul balonului. Guslă se hotărî să ia cu sine piculina. Doctorul Pilulă îşi luă mica farmacie portativă şi o puse de asemenea în coş, sub bancă. Asta era o treabă foarte bine gândită, deoarece în timpul călătoriei s-ar fi putut îmbolnăvi cineva.
Încă înainte de ora şase dimineaţa se adunase acolo aproape întregul oraş. Mulţi dintre cei care vroiau să vadă zborul se căţăraseră pe garduri şi pe acoperişurile caselor.
Grăbilă fu cel dintâi care intră în coş şi-şi alese locul cel mai comod. În urma lui urcă Habarnam.
— Uitaţi-vă, strigau spectatorii adunaţi înjur, au şi început să se aşeze!
— Voi de ce v-aţi suit în coş? spuse Ştietot. Daţi-vă jos, e încă prea devreme.
— De ce e prea devreme? Doar suntem gata de zbor, răspunse Habarnam.
— Ce pricepi tu! înainte de toate balonul trebuie umplut cu aer cald.
— De ce cu aer cald? întrebă Grăbilă.
— Pentru că aerul cald e mai uşor decât cel rece şi întotdeauna se ridică. Când vom umple balonul cu aer cald, acest aer cald se va înălţa şi va trage după el balonul, lămuri Ştietot.
— Aaa, înseamnă că mai trebuie şi aer cald! zise tărăgănat Habarnam şi apoi împreună cu Grăbilă se dădură jos din coş.
— Uitaţi-vă, strigă cineva de pe acoperişul casei vecine, se dau jos! S-au răzgândit, nu mai zboară.
— Vezi bine că s-au răzgândit, li se răspunse de pe alt acoperiş. Parcă poţi zbura cu un astfel de balon! Asta-i o înşelătorie şi nimic altceva!

În acest timp Ştietot le porunci piticilor să umple câţiva saci cu nisip şi să-i pună în coş. Îndată Grăbilă, Tăcutul, Probabil şi alţi prichindei se repeziră să toarne nisip în saci şi să-i care în coş.
— Asta ce-o mai fi? se întrebau unii pe alţii spectatorii. De ce pun saci cu nisip în coş?
— Ei, ce nevoie aveţi de saci cu nisip? strigă Cărbunaş, care şedea călare pe gard.
— De-aia! Ca să-i aruncăm în capul vostru când o să ne ridicăm, răspunse Habarnam.
Bineînţeles, Habarnam nu ştia nici el de ce era nevoie de saci cu nisip. Zisese şi el aşa, într-o doară.
— Dar mai întâi ridicaţi-vă! strigă Cărbunaş. Prichindelul Fărâmiţă, care stătea pe gard lângă Cărbunaş, spuse:
— Probabil că le e frică şi trimit să zboare, în locul lor, sacii cu nisip.
Cei din jur izbucniră în râs:
— Vezi bine că le e frică! Numai că de ce să le fie frică? Oricum, balonul n-o să zboare.
— Ce să fie ultima oară?
— Ei, vor mânca pentru ultima oară, pe urmă îşi vor lua zborul, balonul va crăpa şi ei vor muri.
— Nu-ţi fie teamă, n-o să crape, îi spuse Cărbunaş. Pentru ca să crape ar trebui mai întâi sa zboare, dar ăsta, după cum vezi, zace în acelaşi loc de o săptămână încheiată şi nu zboară nicăieri.
— Acum însă o să zboare, răspunse Ţintişoara care venise cu Gâzuţa să vadă balonul zburând.
Îndată toţi privitorii începură să discute cu aprindere. Dacă cineva spunea că balonul o să zboare, altcineva îl contrazicea imediat că n-o să zboare, iar dacă unul zicea că nu va zbura, i se răspundea pe dată că va zbura. Se stârni o asemenea gălăgie că nu se mai auzea nimic. Pe unul dintre acoperişuri doi prichindei s-au luat chiar la bătaie, atât de aprinsă era discuţia. Abia i-au potolit udându-i cu apă.
Între timp aerul din cazan se încălzise suficient şi Ştietot socoti că e momentul să se înceapă umplerea balonului cu aer fierbinte. Dar pentru a-l umple cu aer fierbinte, trebuia mai întâi golit de aerul rece. Ştietot se apropie de balon şi dezlegă sfoara cu care legase strâns tubul de cauciuc. Cu un şuierat puternic aerul rece începu să iasă din balon. Piticii, care discutau dacă zborul va avea loc sau nu, se întoarseră şi văzură cum balonul începe să se micşoreze cu repeziciune. El se muie, se zbârci întocmai ca o pară uscată şi dispăru în fundul coşului. Acolo unde mai-nainte uriaşul balon apărea în toată splendoarea sa, acum nu era decât un coş acoperit cu o plasă.
Şuierul se opri şi imediat răsună un hohot general de râs. Râdeau cu toţii: şi cei care spuseseră că balonul va zbura, şi cei care spuseseră că nu va zbura, iar Peticel, prietenul lui Habarnam, de atâta râs s-a rostogolit de pe acoperiş şi şi-a făcut un cucui la ceafa. Doctorul Pilulă a fost nevoit să-l trateze şi să-i ungă cucuiul cu iod.
— Halal zbor! se striga de jur împrejur. Halal balonul lui Ştietot! L-au dichisit o săptămână întreagă, iar el n-a avut de lucru şi-a crăpat. Asta zic şi eu distracţie! În viaţa mea nu mi-a fost dat să râd atâta!
Însă Ştietot nici de aceasta dată n-a luat în seamă ironiile. El puse cazanul în legătură cu balonul printr-o ţeavă lungă şi porunci să fie acţionată pompa ataşată la capacul cazanului. În cazan începu să pătrundă aer proaspăt, în vreme ce aerul încălzit trecea prin ţeavă direct în balon. Treptat, balonul de sub plasă devenea mai mare, şi începu să iasă din coş.
— Priviţi, se bucurau spectatorii, îl umflă din nou! Tare suciţi mai sunt! Că doar iarăşi o să crape.
Nimeni nu mai credea că balonul avea să zboare. Iar între timp balonul se făcuse încă şi mai mare, ieşi pe jumătate din coş, arătând întocmai ca un pepene uriaş pe o farfurioară. Dintr-o dată băgară de seamă că încet-încet, balonul se ridică tot mai sus şi întinde plasa cu care era legat de coş; scoaseră cu toţii strigăte de uimire. Vedea oricine că de data asta nimeni nu-l mai trăgea de frânghie în sus.
— Ura! strigă Romaniţa şi chiar bătu din palme.
— Nu zbiera! se răsti la ea Cărbunaş.
— Doar şi-a luat cu adevărat zborul!
— Încă nu şi-a luat cu adevărat zborul. Nu vezi că e legat de coş? Parcă va putea ridica coşul şi încă cu piticii în el!
Chiar atunci Cărbunaş observă că balonul, devenind şi mai mare, se ridicase mult de tot şi coşul se desprinsese de pământ. Nu se mai putu abţine şi strigă din toată puterea:
— Ţineţi-l! Nu vedeţi că-şi ia zborul? Ce faceţi?
Dar balonul nu zbură, deoarece era legat zdravăn de tufa de alun. Coşul se săltă doar puţin deasupra pământului.
— Ura-a! răsună din toate părţile. Ura! Bravo, Ştietot! Halal balonul lui Ştietot! Dar cu ce l-au umflat, oare? Cu abur, probabil.
Acum credeau cu toţii că balonul va zbura.